„Acești băieți merită felicitați și încurajați”. Oltul Curtișoara merge mai departe în Cupa României

Am început noul sezon oficial cu o calificare în turul al doilea al Cupei României, după un duel echilibrat cu Academica Balș, decis la loviturile de departajare. După 120 de minute în care tabela a rămas neschimbată, 0-0, am fost mai preciși de la punctul cu var și ne-am impus cu 4-2.

Partida a fost una intensă, în care echipa noastră a reușit să păstreze poarta intactă pe întreaga durată a jocului, în ciuda unui adversar experimentat. Deși ne-am creat situații de joc, calificarea s-a decis la loviturile de departajare, acolo unde băieții noștri au dat dovadă de stăpânire de sine și au obținut victoria care ne duce în faza următoare a competiției.

La finalul întâlnirii, antrenorul Dan Ignat a analizat evoluția echipei:

„După acest prim joc oficial din noul sezon mă pot declara pe jumătate mulțumit. În primul rând, pentru faptul că nu am primit gol și că am reușit să obținem calificarea în turul următor. Totuși, am suferit în ultima treime și la jocul dintre linii, aspecte la care trebuie să lucrăm mult mai bine în perioada următoare.

De asemenea, țin să remarc faptul că, exceptându-i pe Bajan, Turianu și Vâlcică, restul au fost doar copii. Unii dintre ei, precum Cojocaru și Șerban, au evoluat pentru prima dată la nivel de seniori, iar Tulitu s-a aflat la primul său meci în tricoul echipei noastre.

Tocmai de aceea, acești băieți merită felicitați și încurajați, având în vedere că au jucat împotriva unei echipe mult mai experimentate și au făcut-o pe o temperatură foarte ridicată.”

Obținem astfel calificarea și continuăm parcursul în Cupa României, cu încrederea că echipa va crește de la meci la meci.

Hai, Oltul Curtișoara!

Vezi mai mult